Proiectul privind cumulul pensiei cu salariul la stat este pregătit și în zilele următoare îl veți vedea adoptat de Guvern, a declarat miercuri prim-ministrul Ilie Bolojan.
”Avem acest proiect pregătit și în zilele următoare îl veți vedea adoptat de Guvern. După modelul care se aplică la magistrați, în condițiile în care, de exemplu, un magistrat lucrează în sistemul de magistratură, după ce s-a pensionat nu mai poate beneficia și de pensie integral și de salariu, ci doar de 15% din valoarea pensiei”, a precizat Ilie Bolojan într-o intervenție telefonică la Digi24.
Potrivit Agerpres, el a fost întrebat dacă nu se teme că proiectul va isca un nou scandal, ca în cazul pensiilor magistraților, și va fi atacat la CCR.
”Dacă este valabil actualul sistem pentru magistrați, s-ar prezuma că ar trebui să fie valabil și pentru celelalte categorii.
Și trebuie să discutăm din nou foarte deschis, în condițiile în care se constată că într-un minister sau în orice autoritate centrală, de exemplu, există în urma unui audit de personal mai mulți oameni decât e necesar, mi se pare că din punct de vedere social, din punctul de vedere al stabilității în instituție, este mult mai corect ca un om care are un venit stabil să nu mai cumuleze pensia cu salariul și cel care nu are un alt venit, dar este un bun profesionist, să rămână în sistem.
Și în felul acesta ar fi și din punct de vedere social mult mai echitabil, în afară de analizele economice”, a susținut Bolojan.
Discuția legată de cumulul pensiei cu salariul la stat este una de actualitate în România și a apărut din nou în spațiul public și politic, în contextul reformelor privind sistemul pensiilor și angajările în sectorul public.
„Cumulul pensiei cu salariul la stat” se referă la situația în care o persoană încasează în același timp pensia (pspecială sau contributivă) și salariu de la stat (dintr-o funcție publică sau dintr-un contract de muncă în sectorul bugetar).
În ultimii ani, anumite instituții publice au raportat situații în care persoane pensionate încasau simultan pensii mari și salarii consistente din funcții bugetare, ceea ce a generat nemulțumiri în opinia publică.
De asemenea, au existat cazuri mediatizate în care persoane pensionare contraziceau normele de cumul, iar autoritățile, inclusiv curți de conturi sau ministere — au cerut verificări.