10.5 C
Alba Iulia
14 martie, 2026

LIVE-VIDEO: Spring Agility Cup 2026, concurs de agilitate pentru câini, la Alba Iulia

La Alba Iulia a început sâmbătă dimineța competiția Spring Agility Cup 2026. 26 de câini vor trece prin mai multe probe, pe un traseu amenjat pe terenul de sport de lângă skate park-ul din municipiu.

Cei care vor să vadă cum se defășoară o competiție sportivă dedicată câinilor o pot face pe tot parcursul zilei. Organizatorii estimează că evenimentul va dura până în jurul orei 16.00.

În cadrul evenimentului vor participa atât câini metiși, dar și câini de rasă, de diferite talii.

Prin ce obstacole vor trece câinii

Sărituri în înălțime

Sărituri simple

Săriturile au o singură bară, realizată din lemn sau materiale sintetice sigure; metalul nu este permis. Bara are un diametru de 3 până la 5 cm și trebuie să aibă culori contrastante în cel puțin 3 segmente.

Sărituri duble

Două sărituri (precum cele descrise mai sus) pot fi amplasate împreună pentru a forma o săritură dublă. Barele sunt plasate în ordine ascendentă, cu o diferență de înălțime între 15 și 25 cm. Lungimea barei de pe obstacolul din spate trebuie să fie cu 10 – 20 cm mai mare decât lungimea barei de pe obstacolul din față. Utilizarea barelor care se desfac (de tip „breakaway”) este permisă.

Cercul trebuie să aibă o formă constantă și să fie construit dintr-un material care absoarbe impactul. Cercul este fixat în poziție (la înălțime) prin intermediul a doi suporți verticali amplasați de o parte și de alta a cercului. Construcția trebuie să asigure suficientă stabilitate pentru a preveni răsturnarea prea ușoară a obstacolului. Nu trebuie să existe nicio bară deasupra acestuia.

Săritură în lungime

O săritură în lungime este formată din două până la patru unități. Lungimea totală este:

Unitățile sunt așezate în ordine ascendentă. Înălțimea celei mai joase unități: 15 cm. Înălțimea celei mai înalte unități: 28 cm. Adâncimea fiecărei unități: 15 cm, crescând pe înălțime. Unghiul de înclinare al unităților trebuie să fie astfel încât marginea din față a fiecărei unități să nu fie mai sus decât marginea din spate a unității precedente.

Toate plăcile (dar nu neapărat bețele) săriturii în lungime trebuie să fie fabricate din lemn sau materiale sintetice sigure (metalul nu este permis).

Tunel flexibil:

Când tunelul este fixat, chingile sau benzile de ancorare trebuie să urmeze conturul tunelului și să nu îl deformeze sau să îi reducă diametrul. Numărul minim de saci pentru fixarea tunelului este de 1 sac/metru (de exemplu, 6 saci pentru un tunel de 6 m).

Start – Finish:

Dacă se folosește sistem de cronometrare electronic, acesta trebuie plasat cât mai aproape de primul și de ultimul obstacol; acesta definește liniile de start și de sosire.

Dacă nu se folosește cronometrare electronică, primul și ultimul obstacol definesc liniile de start și sosire.

Dacă un câine trece pe lângă primul obstacol, se va penaliza cu un refuz și cronometrarea manual va începe atunci când câinele trece linia de start (aceasta fiind linia primei sărituri, extinsă până la limitele ringului de ambele părți).

Sursa: https://alba24.ro/live-video-spring-agility-cup-2026-concurs-de-agilitate-pentru-caini-la-alba-iulia-1124987.html

Ultimă oră

Același autor