UPDATE | Percheziții la Cârlibaba, într-un dosar privind nereguli în SUMAL 2.0 și mari stocuri de lemn fără proveniență legală

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au desfășurat miercuri, 25 martie 2026, percheziții și în județul Suceava, în comuna Cârlibaba, sat Cârlibaba Nouă, la depozitul definitiv de material lemnos aparținând unei societăți comerciale. Acțiunea face parte dintr-o amplă operațiune derulată la nivel național în domeniul silvic, chiar de Ziua Internațională și Ziua Națională a Pădurilor.

Potrivit anchetatorilor, percheziția din Suceava a vizat sediul depozitului unei firme cercetate într-un dosar penal ce are ca obiect infracțiuni informatice și silvice, respectiv introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice în sistemul informațional integrat pentru păduri – SUMAL 2.0, dar și deținerea în depozite a unor cantități de material lemnos pentru care diferențele dintre stocul scriptic și cel faptic depășesc limitele legale.

În același dosar sunt cercetate activitatea societății comerciale și a administratorului acesteia, față de care a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale. Suspiciunea procurorilor este că în sistemul SUMAL ar fi fost operate date nereale, cu scopul de a produce consecințe juridice.

Din probele administrate până acum a rezultat că, la data de 24 ianuarie 2025, în sistemul SUMAL ar fi fost înregistrată recepția unui transport de material lemnos care, în realitate, nu ar fi fost efectuat, iar marfa nu ar fi ajuns niciodată în depozitul societății.

Ulterior, în urma unui control efectuat în perioada martie–aprilie 2025 la depozitul din Cârlibaba, anchetatorii au constatat diferențe semnificative între stocurile scriptice și cele faptice. Astfel, la sortimentul lemn rotund rășinoase a fost identificată o cantitate de aproximativ 153,8 metri cubi fără proveniență legală, reprezentând peste 75% din stocul scriptic, iar la categoria resturi de lemn rășinoase a fost găsită o cantitate de aproximativ 223,14 metri cubi fără proveniență, adică peste 170% din stocul evidențiat.

În total, ancheta indică existența a aproximativ 376,94 metri cubi de material lemnos fără proveniență legală, ceea ce reprezintă peste 80% din stocul scriptic total existent la momentul controlului, evaluat la circa 468,59 metri cubi.

Procurorii susțin că aceste diferențe ar fi fost generate prin utilizarea unor transporturi fictive sau nelegale, înregistrate în SUMAL pentru a crea aparența unor intrări sau ieșiri de material lemnos și pentru a regla artificial stocurile scriptice. De asemenea, sunt investigate mecanisme prin care cantități de lemn provenite din exploatări ilegale, subdimensionări sau alte activități ilicite ar fi fost disimulate prin operațiuni informatice nereale.

Cercetările au fost extinse și asupra altor fapte similare, existând date că firma ar opera un depozit definitiv și mai multe depozite temporare în județele Suceava și Alba, între care s-ar fi realizat transferuri succesive de material lemnos în baza unor avize neconforme realității.

Percheziția desfășurată a avut ca scop verificarea situației reale a stocurilor de material lemnos în raport cu evidențele din SUMAL, precum și identificarea și ridicarea de documente, înscrisuri și medii de stocare relevante pentru anchetă. Activitățile sunt realizate de procurori ai PÎCCJ, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul IGPR – Direcția de Ordine Publică, cu sprijinul altor structuri de specialitate.

Acțiunea din Cârlibaba a fost parte a unei operațiuni ample coordonate de Parchetul General la nivel național, în cadrul căreia au avut loc 23 de percheziții în județele Bistrița-Năsăud, Suceava, Arad, Hunedoara, Harghita și Caraș-Severin. Descinderile vizează domiciliile unor administratori de firme, sedii sociale, depozite de materiale lemnoase și puncte de lucru ale unor operatori economici implicați în exploatarea și comercializarea lemnului.

Ancheta generală privește posibile infracțiuni legate de exploatarea, transportul, depozitarea și valorificarea materialului lemnos și se desfășoară în mai multe dosare penale complexe care vizează fapte din domeniul silvic, informatic și economic. Între acestea se numără tăierea fără drept de arbori, furtul de arbori, falsificarea de documente și diferențele dintre stocurile fizice și cele înregistrate în SUMAL 2.0.

Totodată, procurorii urmăresc identificarea unor eventuale acte de punere în valoare sau avize de însoțire a materialului lemnos folosite cu încălcarea legii. Anchetatorii verifică inclusiv echipamentele și dispozitivele de marcare utilizate în exploatarea forestieră, precum și mijloace informatice ori documente contabile care ar putea indica existența unor evidențe paralele sau a unor operațiuni ilicite.

Obiectivul declarat al anchetei este destructurarea unor mecanisme infracționale care ar acționa pe întreg lanțul de exploatare, transport, depozitare și valorificare a masei lemnoase. Parchetul General a transmis că prin această operațiune reafirmă importanța protejării patrimoniului forestier național, a respectării legislației din domeniul silvic, a combaterii exploatărilor ilegale și a prevenirii evaziunii fiscale asociate circuitului masei lemnoase.

Reprezentanții instituției au subliniat și că percheziția domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, destinat descoperirii și strângerii probelor necesare soluționării cauzei, fără a înfrânge, în nicio situație, principiul prezumției de nevinovăție.

Sursa: https://www.obiectivdesuceava.ro/stiri-din-suceava/update-perchezitii-la-carlibaba-intr-un-dosar-privind-nereguli-in-sumal-2-0-si-stocuri-de-lemn-fara-provenienta-legala/

Ultimă oră

Același autor