„Vis American” urmărește destinul lui Wally și Louise, un cuplu american care își deschide un mic restaurant în Nevada, visând la o viață liniștită. Echilibrul lor este tulburat de apariția lui Janet, tânără ambițioasă și seducătoare, hotărâtă să cucerească Hollywood-ul. De aici pornește un carusel de emoții, trădări și împăcări, iar spectatorii îi urmăresc pe protagoniști la 30, 50 și 80 de ani, în trei vârste ale iubirii și ale visului american, iubirea care arde, iubirea care rabdă și iubirea care iartă.